Descriere
Instalaţia de tescut constă dintr-un teasc cu crăcană şi şurub uriaş, excentric, ce exercită presiunea prin intermediul unui piston şi a unei plăci de presiune patrulatere ce închide perfect oala de tescuire dăltuită, într-un butuc de stejar. Crăcana este o grindă masivă, lungă, bifurcată la un capăt, şi fixată la celălalt capăt într-un stâlp înfipt adânc în pământ, lângă butucul cu oala.