Descriere
Poarta monumentală transferată în anul 1974 de la Uzina Mecanică din Mârşa, situată la intrarea principală în Muzeul în Aer Liber, a fost la origine un arc de triumf ridicat între anii 1940-1942 de către o echipă de elevi ai Şcolii de Arte şi Meserii din Racoviţa. Poarta are trei stâlpi, între care sunt fixate foile porţii mari şi o portiţă laterală, sub un singur acoperiş.